De șase ani RURIS continuă să lupte împotriva abandonului școlar, iar anul acesta a sprijinit 5.000 de copii din mediul rural cu ghiozdane complet echipate pentru noul an de învățământ. Programul se desfășoară anual din 2017 în cadrul campaniei „Lăsați-mă să învăț”, printr-o investiție în educație de aproape 280.000 de euro pentru cele șase ediții.
Browsing tag: ghiozdane
Pentru al patrule an consecutiv, RURIS a fost alături de elevi, la începutul anului școlar. Cei 3.000 de copii sunt elevi în 37 de școli din toate regiunile țării, cu precăderedin mediul rural, respectiv din București și din județele: Alba, Arad, Argeș, Bacău, Buzău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Dâmbovița, Hunedoara, Ialomița, Ilfov, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt,
La începutul acestui an școlar, RURIS a oferit ghiozdane în 24 de orașe din întreaga țară, unui număr de 1100 de elevi. Bineînțeles, nu a fost totul oferit în mod gratuit, ci am smuls promisiuni de la elevi că vor obține premiul I la sfârșit de an școlar. RURIS susține educația, susține viitorul românesc. Succes
La început de an şcolar, părinţii şi elevii păşesc încărcaţi de emoţie către şcoală. În sufletul fiecăruia sunt emoţii de tot felul: nerăbdare, bucuria de a-şi revedea colegii, dascălii, curiozitatea de ce urmează în acest an. Din păcate, în sufletele unor copii bucuria unui an nou şcolar este limitată: limitată că nu au un ghiozdan nou, că părinţii nu au posibilităţi financiare să le ofere rechizite noi. Şi totuşi bucuria există. Anul acesta, RURIS continuă proiectul început anul trecut. Suntem alături de elevi la început de an şcolar şi vrem să oferim bucurie: În 24 de şcoli din întreagă ţară, echipa RURIS oferă, alături de colaboratorii noştri, ghiozdane complet echipate, unui număr de 1100 de elevi. Vrem să dăruim emoţie, să fim prezenţi, pentru bucuria copiilor. RURIS susţine educaţia, susţine viitorul românesc.
Concursul „RURIS susține educația, susține viitorul românesc” se desfăşoară în perioada 11 septembrie – 29 septembrie 2017 (19 de zile), pe pagina Facebook RURIS www.facebook.com/ruriscraiova Pentru a participa la concurs este necesar să intri pe pagina www.facebook.com/ruriscraiova și să apreciezi pagina Facebook RURIS (like). După acest prim pas este necesar ca participantul să distribuie această postare și să

